top of page

Apelează un expert!
Sună acum
Champions in Quality
0721 277 310 - 0770 66 77 66
Intervenții pe bază de programare



Firmele, obligate să efectueze
operațiuni de dezinsecție și deratizare periodic
Orice angajator din România, fie că este persoană fizică sau juridică, este obligat să efectueze o dată la câteva luni operațiuni de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD) în spațiul în care își desfășoară activitatea. Reglementările sunt foarte clare în această privință, fiind dispersate în mai multe acte normative, și un lucru este sigur: cei care nu se achită de această obligație riscă amenzi de până la 8.000 de lei.
Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății conține un capitol (capitolul VII din Titlul I) care prevede obligațiile persoanelor fizice și juridice. În acest capitol, la art. 37 se prevede ca orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile și condițiile necesare pentru aplicarea măsurilor de igienă, dezinfecție, dezinsecție și deratizare periodică.
Totuși, alte detalii legate de periodicitatea operațiunilor sau sancționarea celor care încalcă aceasta prevede nu există în Legea 95/2006, aceste aspecte fiind stabilite de alte acte normative în vigoare.
Astfel, Normele de igienă și recomandări privind mediul de viață al populației, aprobate prin Ordinul MS nr. 536/1997, prevăd că lucrările de dezinsecție se fac atunci când este nevoie, o dată la minim 3 luni, în timp ce lucrările de deratizare se fac atunci când este nevoie, o dată la minim 6 luni (primăvara sau toamna).
Ordinul MS citat mai precizează ca normele de igienă (deci inclusiv cele care fac referire la DDD) sunt obligatorii pentru toate unitățile din sistemul public și privat.
În ceea ce privește amenzile pentru cei care nu respectă obligațiile referitoare la operațiunile DDD, acestea sunt prevăzute în HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice.
Acest act normativ stipulează că pentru neaplicarea măsurilor de prevenire și combatere a insectelor și rozătoarelor vectoare în unități de orice tip de către deținătorii acestora, precum și pentru nerespectarea ritmicității acțiunilor de combatere a insectelor și rozătoarelor vectoare și producătoare de disconfort în unități de orice tip, amenzile sunt cuprinse între 3.000 și 8.000 de lei.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către personalul de specialitate împuternicit de către conducerea Ministerului sănătății pentru unitațile de pe întreg teritoriul țării, mai menționează HG nr. 857/2012.
Tarifele pentru contractarea unei firme specializate care să efectueaze la sediul angajatorului operațiunile de dezinfecție, dezinsecție și deratizare variază în funcție de mai mulți parametri.
Cel mai important criteriu în stabilirea prețului este domeniul de activitate al firmei pentru că determină numărul minim de intervenții pe parcursul derulării unui contract, pentru o perioadă de un an de zile.
De asemenea, tariful variază și în funcție de mărimea suprafețelor pe care se vor presta serviciile DDD, tipul de dăunători vizat și de gradul de infestare.
Nu numai prețul variază în funcție de suprafață, gradul de infestare sau tipul dăunătorului, ci și timpul alocat prestării serviciilor.
Spre exemplu, dacă se solicită o intervenție de dezinsecție pentru o suprafață de 100 mp, sediu birouri firme, aceasta poate dura cu aproximație 30 minute. Dacă ne raportăm la o operațiune de deratizare, având ca subiect o hala de producție de 1000 mp, atunci timpul alocat lucrării este de aproximativ 1 ora.
Operațiunile DDD pot fi efectuate în orice moment al zilei, însă în cazul situațiilor de infestare masivă, este recomandabil ca ele să aibă loc la sfârșitul programului de lucru al angajaților.
preluat de pe camera de comerț și industrie Vâlcea:
https://www.ccivl.ro/firmele-obligate-sa-efectueze-operatiuni-dezinsectie-si-deratizare-periodic/
avocatnet.ro
https://www.avocatnet.ro/articol_31436/Firmele-obligate-sa-efectueze-operatiuni-de-dezinsectie-si-deratizare-periodic-Amenzile-pot-ajunge-si-la-8000-de-lei.html
Jurnalul de Iași
https://www.jurnaluldeiasi.com/lucrarile-ddd-sunt-obligatorii-pentru-societati-comercialeinstitutii-publice-si-private-2/
Pentru a fi siguri că firma la care apelați pentru serviciile DDD este una de încredere, trebuie să vă asigurați că aceasta are autorizații și avize de la următoare instituții publice:
-
DSP- Direcția de Sănătate Publică
-
DSV- Direcția Sanitar Veterinară
-
Primaria locală
-
Autoritatea de mediu
-
ITM - Inspectoratul Teritorial de Muncă - Înștiințare cu substanțele folosite
-
Certificarea ISO 14001 și 9001
De asemenea, personalul firmei DDD trebuie să fie instruit specific în domeniul Siguranța și Sănătatea în Muncă ( SSM) și Situații de Urgentă ( SU) și trebuie să fii absolvit cursuri de specializare în domeniul DDD.
Documente necesare în caz de control:
Pentru a dovedi că ați efectuat acțiunile de deratizare și dezinsecție, trebuie să dețineți următoarele acte:
-
PROCESUL VERBAL DE RECEPȚIE A LUCRĂRII în care sunt trecute toate serviciile DDD care au fost prestate, precum și substanțele folosite, este singurul document în baza căruia se poate dovedi faptul ca lucrările au fost prestate.
-
contractul de prestări servicii ddd încheiat între prestator și client
-
copie după avizul eliberat firmei de prestări servicii ddd de către Ministerul Sănătății
-
copie a fișei de securitate pentru produsul care s-a folosit la intervenția solicitată.
În acest fel, beneficiarul are toate actele doveditoare care atestă faptul că serviciile solicitate s-au prestat conform legii, în eventualitatea unui control, iar prestatorul poate fi tras la răspundere doar în cazul în care nu a furnizat beneficiarului toate documentele care îi sunt necesare în fața organelor de control.
În cazul în care sunteți patron de firmă și nu ați efectuat acțiunile de deratizare și dezinsecție, riscați o amendă de până la 8000 lei!!!
bottom of page